Login form protected by Login LockDown.


Dupa o pauza de noua ani, Borussia Dormund a redevenit campioana Bundesligii, câstigând astazi cel de-al saptele titlu din istorie. Este o performanta cu atât mai impresionanta cu cât echipa antrenata de Jurgen Klopp a dominat copios acest sezon, astfel ca acest campionat este pe deplin meritat. Daca ar fi sa sintetizez actuala echipa a Borussiei Dormund  în trei cuvinte, acestea ar fi FORTA, PROSPETIME, EFICACITATE.

ANTRENORUL

Jurgen Klopp

Borussia Dortmund este una dintre cele mai frumoase campioane ale Bundesligii din mai multe considerente. În primul rând, trebuie apreciata munca ANTRENORULUI. Jurgen Klopp (43 de ani), nascut la Stuttgart, si-a început cariera de antrenor în 2001, imediat dupa ce s-a retras ca fotbalist la Mainz. Initial a evoluat ca atacant, însa în ultima parte a carierei a evoluat ca fundas. Putem spune ca a fost mai degraba un fotbalist obscur la nivel national, însa el a fost apreciat la Mainz, formatie pentru care a jucat peste 300 de meciuri. Practic el a scris istorie pentru aceasta echipa, fiind primul antrenor care o promoveaza în 1.Bundesliga si, ceva mai târziu, în Cupa UEFA. În 2008 a fost numit noul antrenor al Borussiei Dortmund, înlocuindul pe Thomas Doll. A început câstigând Supercupa împotriva celor de la Bayern Munchen, însa la finalul sezonului a terminat doar pe 6, loc ce nu permitea participarea în preliminariile Europa League. Echipa a început sa creasca, anul urmator a terminat cu o pozitie mai sus, iar acum au ajuns campioni. Trebuie notat faptul ca Jurgen Klopp a lucrat cu ZDF, o televiziune din Germania, între 2005 si 2008.

JUCATORII

Lucas Barrios

E greu sa spui „Cel mai important om al Borussiei Dortmund a fost X, Y sau Z”. Borussia a jucat mereu ca o echipa adevarata, fiecare jucator având rolul sau.

  • Trebuie sa mentionam totusi ca golgeterul echipei în acest sezon a fost paraguayanul Lucas Barrios, cu 14 reusite. Pâna vara trecuta forma cuplul de atacanti al Borussiei alaturi de Nelson Valdes, transferat la Hercules Alicante.

 

Acest articol este un fragment. Citeste articolul complet pe www.blogsportiv.com, un blog din familia JDP care sunt sigur ca merita atentia voastra.

📧 Aboneaza-te gratuit si vei primi predictiile si analizele zilnic in e-mail. Bonus vei primi si ghidul "Cum sa devii un parior mai bun in 12 pasi simpli" 💰